Evadarea din Iad

Norica Ion

Cuvânt înainte

Doamna Norica Ion trudeste din greu în satul Homojdia, Com. Curtea, Jud. Timis, pentru a-si creste cei opt copii minori. Suferă alături de sotul atins de o boală necrutătoare si priveste cu nădejde în viitor. Spune oricui vrea să o asculte experienta ei religioasă si-l îndeamnă să-si păstreze credinta crestină ortodoxă neîntinată de influente străine. Cu posibilitătile pe care le are, dânsa a devenit un neobosit misionar al Domnului Hristos.

Doamna Norica Ion a ajuns prin împrejurări nefericite într-un mediu pseudo-religios. Cu toate acestea, dânsa a avut tăria si curajul să nu se piardă cu firea si să rămână ea însăsi. A avu tăria să apeleze la valorile dintotdeauna ale crestinismului autentic: Sfânta Scriptură, Sfânta Traditie, Sfânta Cruce, Sfintele Taine, postul, rugăciunea, fiind convinsă că fără de acestea nu poate ajunge pe calea cea adevărată a mântuirii. A adăugat convingerilor sale intime o credintă puternică si o practică neîntreruptă a rugăciunii, a postului si a faptelor bune. Usor-usor, Dumnezeu a venit în întâmpinarea acestor căutări si strădanii si nu a lăsat un suflet în rătăcire. Dumnezeu i-a descoperit că în afara Bisericii Ortodoxe nu este mântuire. La aceeasi concluzie au ajuns si Sfintii Părinti din primele veacuri ale crestinismului, spunând că „extra ecclesia nulla salus” (în afara Bisericii nu este mântuire).

Publicitate

Pastor protestant, convertit la ortodoxie împreună cu parohia sa

„Cine caută Adevărul, ar trebui să fie sigur că îl va găsi. Cel mai important lucru pentru noi este să fim sinceri cu noi înşine.”

Un fost pastor protestant şi misionar, Igor Zyryanov, s-a convertit la Ortodoxie împreună cu familia sa şi cu toată parohiasa,  din regiunea Irkutsk din Rusia. Acum, el este hirotonit preot ortodox şi deservește Biserica Arhanghelului Mihail din satul în care până acum a fost pastor.
De optsprezece ani Pr. Igor a servit ca misionar protestant în Rusia şi a fondat multe congregaţii, în acest timp ca el ar predicat zi de cu zi, dintr-un sat la altul. Apoi el a început să studieze Părinţii Bisericii şi a intrat în dialog cu clerici ortodocşi, iar acest lucru l-a influenţat să îmbrăţişeze Ortodoxia.
Pr. Igor a declarat că cele mai importante cărţi care l-au determinat să se convertească la Ortodoxie au fost scrierile Mitropolitului Antonie de Souroj, Sf. Ioan de Kronstadt, Pr. Alexander Schmemann şi Sfântului Nicolae Luminătorul Japoniei.
„Cine caută Adevărul, ar trebui să fie sigur că îl va găsi. Cel mai important lucru pentru noi este să fim sinceri cu noi înşine”, a afirmat spus pr. Igor.

(traducerea şi adaptarea: Petru Avram)

Articol preluat de pe doxologia.ro

Bogdan Mateciuc: Penticostalii

Penticostalii

Bogdan Mateciuc

Spre sfârsitul secolului 19 America era deja plictisită de numeroasele si sporadicele „treziri religioase„. Multi predicatori ambulanti se compromiseseră prin tertipurile la care apelau pentru a încălzi multimile. Masele voiau ceva nou iar acest nou nu a întârziat să vină sub lozinca „Dumnezeu face o lucrare nouă”.

Una dintre miscările de „trezire religioasă” din Statele Unite a fost si asa-numita „Ploaie Târzie” (Latter Rain) condusă de A.J. Tomlinson, initial un simplu distribuitor de cărti al American Bible Society. Existau de altfel mai multi predicatori care predicau reînnoirea trăirii religioase prin “umplerea cu Duhul Sfânt”. Suportul pentru această propovăduire consta în relatarea privind pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime, descrisă în capitolul 2 din Faptele Apostolilor. Acesti predicatori afirmau că acea pogorâre, însotită de „vorbirea în alte limbi”, este posibilă si în zilele noastre, pentru fiecare credincios în parte. Astfel, în SUA si în Tara Galilor au apărut adunări de rugaciune în care credinciosi ferventi îsi marturiseau păcatele înaintea Domnului si Îl implorau cu lacrimi „să-i boteze cu Duhul Sfânt”. Pe lângă Tomlinson, un alt promotor al noilor idei a fost Charles Parham. Predicatorii creau prin predicile lor o conditionare psihologică si o înfierbântare a sângelui care în cele din urma degenera în „glosolalie” (vorbire necontrolată, într-o stare de semi-transă). Aparitia acestui fenomen destul de neobisnuit a constituit în 1896 scânteia pentru demararea noii miscari penticostale. Glosolalia a fost identificată cu pogorârea Sfântului Duh de la Cincizecime si s-a afirmat că evenimentul descris în Biblie poate avea loc oricând daca credinciosul se roaga fierbinte lui Dumnezeu. Dobândirea unei astfel de “umpleri cu Duhul Sfânt” a devenit tinta celor care doreau mai mult. Cei care credeau în „umplerea cu Duhul Sfânt” s-au separat de adunările din care făceau parte si astfel s-a conturat noua Miscare Penticostală. În 1903 Tomlinson îsi dă seama că poate face mai mult decât să vândă cărti si înfiintează „Biserica lui Dumnezeu”.

Stilul neconformist al adunarilor penticostale (de la pentecost = cincizecime, în greaca) a asigurat raspândirea miscarii si a atras atentia si în afara Statelor Unite. Un loc unde penticostalismul a prins repede rădăcini în Europa, în mijlocul unui popor plictisit de un luteranism arid, a fost Norvegia. Aici noile idei au fost preluate de diversi predicatori ad-hoc, punându-se bazele mai multor secte de sorginte penticostală (vezi articolul despre „Prietenii lui Smith”, sectă cunoscută în România ca „Părtăsia”).

Conform „traditiei” neoprotestante privitor la dezbinare, „Biserica lui Dumnezeu” a lui Tomlinson nu a rezistat prea mult, prima scindare având loc în 1917, astfel apărând „Adunările lui Dumnezeu”. Ulterior aceste două ramuri s-au divizat si ele, dând nastere unor grupări independente. Principalele grupări penticostale sunt asociate acum în Conferinta Mondială Penticostală.

În România penticostalismul a venit direct din America, în perioada interbelica, prin câtiva români câstigati de ideile acestea, propagate în SUA chiar printr-o revistă de limba română, Vestitorul Evangheliei, redactată de un oarecare Paul Budeanu, originar din judetul Arad. Acesta a tradus în româneste mărturisirea de credintă a penticostalilor, numită Declaratia fundamentului adevărat al Bisericii lui Dumnezeu. Primul sef al sectei în România a fost Ion Bododea, din Brăilita, care a editat revistele Glasul adevărului siStiinta Sfintilor, precum si cartea de cântări ale sectei, Harfa Bisericilor lui Dumnezeu.

Ca puncte doctrinare principale, penticostalii sustin teoria Sola Scriptura (“numai Scriptura”) asemenea tuturor (neo)protestantilor, botezul adultilor, învatatura despre rapirea Bisericii si botezul cu Duhul Sfânt dovedit prin “vorbirea în limbi”.

Unele secte penticostale sustin două trepte ale experientei harului:nasterea din nou si botezul cu Duhul Sfânt, iar altele mai adaugă una, cea a sfintirii.

Ca notă individuală, penticostalii practică „ungerea cu untdelemn” pentru vindecarea de boli si au o pasiune pentru minuni si vindecări miraculoase, acestea fiind atribuite Duhului Sfânt. Uleiul cu care se face ungerea de către pastor sau de către proorocul înzestrat cu „darul vindecării” este ulei alimentar obisnuit – Muntenia, Floriol, etc.

În adunările penticostale pot fi întâlniti „prooroci” care „proorocesc în alte limbi”. De obicei aceste „vorbiri” sunt „tălmăcite” de un alt membru al adunării, considerat „înaintat pe cale” si văzut ca posedând anumite daruri ale Duhului Sfânt. Un lucru interesant îl constituie diferenta ca volum de cuvinte între „vorbirea în limbi” a proorocului (scurtă, de obicei) si tălmăcirea care se constituie deseori într-o mică predică. Celor care întreabă despre aceasta li se răspunde că tălmaciul nu traduce cuvânt cu cuvânt „proorocia”, ci îi traduce „duhul”. În general, „proorocii” sunt văzuti ca având diverse daruri de la Duhul Sfânt, acestea fiind, pe lângă „darul proorociei”, si „darul vindecării” sau „darul deosebirii duhurilor”. În România, un domeniu de „utilitate” a proorocilor din adunările penticostale este proorocirea „de la Dumnezeu” a legăturilor matrimoniale (dacă e bine ca sora X să se mărite cu fratele Y) sau răspunsul, tot „de la Dumnezeu”, dacă e recomandată sau nu emigrarea în Statele Unite! Multi penticostali se căsătoresc pur si simplu pe baza prorociilor făcute în adunare, desi cei doi tineri nici nu se cunosc bine si nici nu au viziuni comune de viată.

Falsitatea acestei „vorbiri în limbi ” este evidentă din frecventele neconcordante dintre prorociile pe aceeasi temă. O persoană mai putin credulă a făcut un test: a înregistrat pe bandă o prorocie si a mers cu înregistrarea la alti doi prooroci penticostali, cerându-le acestora să tălmăcească mesajul. Fiecare a produs o cu totul altă interpretare, ambele diferite de cea initială. Alteori, dacă proorocul care nu apartine de adunarea în cauză aduce atingere prin proorocia lui politicii interne a acelei adunări, pastorul adunării declară fără echivoc că vorbirea a fost nu de la Dumnezeu, ci de la satana. De asemenea, unii se folosesc de aura de prooroci pentru a-si rezolva diferendele personale cu alti membri din adunare. Asemenea fenomene sunt sesizate si de unii dintre membri, însă în loc să vadă în aceasta dovada înselătoriei, ei decid doar să se mute la o altă adunare.

Penticostalii trebuie să plătească sectei zece la sută din veniturile lor lunare. Aceasta se face în scopul obtinerii binecuvântării lui Dumnezeu peste toate posesiunile lor, dar si ca un gest de multumire pentru tot ce au. Salariile pastorilor sunt fixate de comitetele congregatiilor locale, pe baza veniturilor si cheltuielilor.

Marea majoritate a bisericilor penticostale din România fac parte din ramura “Biserica lui Dumnezeu” (Church of God). După Revolutia din 1989, în urma unor conflicte de culise, un anume pastor Ioan Ceută a fost exclus din cultul penticostal si s-a afiliat împreună cu adunarea sa grupării „Adunările lui Dumnezeu” (Assemblies of God), deschizând astfel acestora drumul în România.

Sursa: Odaia de Sus

SPOVEDANIA UNEI FOSTE PENTICOSTALE

 

Pogorârea Sfântului Duh la Cincize-cime, eveniment de care se prevalează penticostalii în credinţa lor, fără însă să-i pomenească pe Sfinţii Apostoli şi nici pe Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică, cea în care Duhul Sfânt lucrează până astăzi şi de care nu se va despărţi în veci

– M-am născut în Creta în anul 1975 şi am venit prin 1989 cu toată familia în Atena, unde m-am stabilit definitiv. Aparţin unei familii creştine ortodoxe evlavioase şi din pruncie am primit botezul ortodox. Totdeauna îmi amintesc cu drag de acei ani frumoşi ai copilăriei petrecuţi în sânul Bisericii Ortodoxe, cu slujbele de duminică şi de marile praznice.
M-am înstrăinat de dreapta credinţă în 2005, într-o şcoală particulară din Atena, unde predam (sunt profesoară). În acea şcoală am făcut cunoştinţă cu o elevă de-a mea, Anna, cu patru ani mai mică decât mine, care a fost (şi încă este) membră a „bisericii apostolice libere penticostale” (aşa cum le place să se intituleze) din Atena. Ca să intru direct în subiect, Anna, dându-mi foarte grabnic un Nou Testament, mă abordă făţiş, începând să-mi vorbească de Hristos „cel de la început”, iar mai apoi despre biserica ei penticostală.
Aproape zilnic venea la mine, iar mama nu bănuia nimic, mai ales că odată, la un Sfânt Maslu făcut la noi acasă, Anna a venit ca de obicei şi a participat – nimeni dintre noi nu a priceput ce credinţa avea ea. Cu timpul, însă, începu să-şi dezvăluie încet-încet „identitatea”. Iniţial am arătat un oarecare interes faţă de această nouă „biserică”, despre care îmi zicea că este, chipurile, prima biserică apostolică. Şi, fireşte, a urmat spălarea creierului! A reuşit în două săptămâni să mă facă să-mi schimb părerea în privinţa unor lucruri în care credeam şi faţă de care aveam o preţuire aparte. Nici nu-mi vine să cred prin ce am trecut! Mi-a schimbat radical toate convingerile despre Maica Domnului, icoane, cruce, preoţi – în cele din urmă am ajuns să-mi fac griji cu privire la calea pe care eram.
– Maria, ai mers la casa de rugăciune a penticostalilor?
– Da, bineînţeles că am mers. Anna m-a luat cu ea ca să ascult „propovăduirea Evangheliei”. Am mers devreme, ca să prind şi orele de rugăciune. Când am intrat în „biserica” lor centrală din Atena, m-am simţit aşa de ciudat, că îmi venea să urlu de ceea ce vedeam! Nu numai că nu mi-a plăcut, dar găseam cele văzute atât de deplasate – mai ales două „prorociţe”, ce răcneau aşa de tare. Cei din jur credeau că, în acele clipe, ele vorbeau în limbi străine! Dar răcnetele lor nu au reuşit decât să-mi provoace silă – să-mi fie cu iertare că o spun aşa, pe şleau! Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar m-am simţit ca într-o sinagogă a iudeo-sataniştilor. Acea zi a fost pentru mine o zi neagră – Anna a început să mă convingă că, vezi Doamne, aşa era în prima biserică apostolică! Îmi petreceam zilele ascultând predici ale pastorilor penticostali de pe CD, mărturii de-ale oamenilor care „L-au cunoscut pe Hristos”, citeam Biblia. Pe zi ce trece, începusem şi eu să îngenunchez la rugăciune şi să cer „naşterea din nou”, aşa cum ziceau ei. În toate acestea ceva nu era în regulă. Nu mă puteam concentra la serviciu, pierdeam din orele de somn ca să ascult CD-urile cu predici, aşa că am început să mă întreb de ce ajunsesem în halul acela. Anna îmi spunea întruna că trebuie să plâng şi să-L primesc pe Hristos ca Mântuitor personal al meu. Eu îi ziceam că pe Hristos L-am primit la botez şi aveam conştiinţa Lui de mic copil, pentru că întotdeauna fusesem creştină. Niciodată nu mă lepădasem de El, dar ea tot insista că nu L-am cunoscut aşa cum ar fi trebuit.
Într-o zi de noiembrie a anului 2006, Anna mi-a propus să mergem la „biserică”, să îngenunchez pe o perniţă în faţa amvonului şi să îi cer lui Hristos să mi Se descopere, să-mi mărturisesc păcatele, să plâng – şi „fraţii” se vor ruga să mă nasc din nou. Acolo, Hristoase al meu, nu se putea mai rău decât atât! Am uitat cu desăvârşire felul în care se comportau acei oameni, sila şi dezgustul pe care mi le provocau „slujbele” lor, cu răcnetele lor sălbatice, care ei pretindeau că reprezintă „vorbirea în limbi”. Îmi pierdusem minţile. Atunci a venit pastorul, şi-a pus mâinile peste baticul pe care mi-l dăduseră să-l port pe cap şi a început să zbiere ceva într-un grai care îmi părea a fi o limbă greacă cu accent şi terminaţii arăbeşti. Mă simţeam foarte rău, eram indispusă şi enervată şi îi rugam pe Iisus Hristos şi Maica Domnului să mă scape din acea experienţă dezgustătoare. Voiam să-mi fac semnul crucii, dar nu puteam, deoarece mi-era frică să nu mă dea afară. Pastorul continua să se „roage în limbi” şi, deodată, o femeie a început să răcnească de parcă era posedată. Înfricoşătoare clipe! Răcnea, repetând aceleaşi cuvinte, rupea ceva în engleză de genul „my God” („Dumnezeul meu”), iar cei din jur îmi tălmăceau ceea ce credeau că răcnea Dumnezeu pentru mine, prin gura ei: „Fiica mea, Eu te-am călăuzit în casa Mea, rămâi cu Mine, vine sfârşitul. Eu te voi păzi!” Am intrat în panică, căci mi-am dat seama că devenisem victima unor înşelători, ce-şi băteau joc de mine şi mă „prelucrau” legal. Auzi, îmi vorbea Dumnezeu prin gura acelei nebune! Doamne miluieşte! Înfricoşată foarte, am găsit puterea să mă ridic în grabă şi să mă duc la toaletă. Acolo am început să plâng de frică. O „soră” care stătea lângă mine mi-a zis că în acea clipă a avut o descoperire… cum că foarte curând o să mă nasc din nou. Hristoase al meu, ce descoperiri, ce vedenii! Iarăşi m-am speriat, m-am sculat şi am fugit de îndată din acea adunare de descreieraţi…
A doua zi, când m-a sunat Anna, i-am spus că m-am speriat foarte tare. Ea a căutat să mă liniştească, spunându-mi că o să se roage în camera ei şi o să-I ceară lui Dumnezeu să ridice frica de la mine. În acea noapte am avut coşmaruri atât de vii şi atât de intense, încât m-am sculat foarte transpirată, plângând cu sughiţuri. Atunci a fost pentru prima dată după atâtea luni când mi-am făcut din nou semnul sfintei cruci! Dimineaţă am povestit totul mamei şi fratelui meu. Ei m-au sfătuit să nu mă mai încurc cu acei oameni, iar mama a aprins candela şi am văzut-o rugându-se în ascuns pentru mine. Atunci mi s-a înmuiat inima, am început din nou să plâng şi am alergat în braţele tatălui meu, care mi-a zis că observase o schimbare majoră în comportamentul meu de când căzusem în mrejele penticostalilor. M-a mângâiat şi m-a asigurat că nu o să lase pe nimeni să-mi facă vreun rău. În aceeaşi zi, după-amiază, m-a sunat Anna şi mi-a zis că văzuse în vedenie în seara precedentă, când eu avusesem acele oribile coşmaruri, cum Iisus mă îmbrăţişa şi mă ducea la „biserica” penticostalilor. În acel moment mi-am dat seama că aveam de-a face cu oameni maniaci, periculoşi, care pot fi în stare de orice. I-am zis că nu vreau să o mai văd niciodată, i-am închis telefonul – şi, de atunci, nu m-am mai întâlnit cu ea.
M-a salvat faptul că nu m-am „botezat” la acei nebuni şi că nu m-am adâncit în credinţa lor absurdă. Ei cred că îmbrăţişează creştinismul. Dar ce fel de creştinism? Ceea ce am văzut şi am trăit pe propria-mi piele la penticostali nu seamănă a Biserică, nu are nimic dumnezeiesc. Comportamentul lor este atât de deplasat, iar vorbele de neînţeles şi răcnetele lor te fac să te simţi de parcă ai fi la o întâlnire a musulmanilor sau a iudeo-arabilor. Este foarte clar, nu au absolut nimic de-a face cu Biserica întemeiată de Hristos. Fac prietenii numai între ei, iar toţi ceilalţi sunt socotiţi pierduţi. Au convingerea că numai ei se mântuiesc. Niciodată nu mai vreau să trec prin ce-am trecut. Nu-i urăsc, dar mi-e frică de ei. Îi compătimesc şi mă rog pentru ei, ca să-şi înţeleagă rătăcirile. Am văzut pe net multe pagini web sau bloguri referitoare la acest fenomen; de aceea, m-am gândit să mărturisesc mica, dar înfricoşătoarea mea experienţă.

– Maria, sunt unii care consideră că astfel de mărturisiri, spovedanii ca ale tale sunt născociri…
– Să spună ce vor. Dar dacă vreun fost neoprotestant, mai ales penticostal, vrea să depună mărturie că aşa stau lucrurile şi că nu sunt născocirile mele şi să povestească experienţa lui, bine ar fi să nu se teamă. Iar dacă se teme, să mărturisească sub anonimat, dând mărturie despre rătăcirile lor, aşa încât să se păzească şi alţii de această organizaţie care se pretinde a fi biserică.

Traducere de Gherontie Monahul 
din periodicul Aghios Minás, nr. 42, ianuarie-martie 2010

Articol preluat de pe Familia Ortodoxă

Mărturia unui fost penticostal

 

Ioan şi Ioana sunt doi tineri căsătoriţi care după multe căutări, întâlniri şi lecturi au descoperit adevărul Ortodoxiei şi s-au botezat în preajma Sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a anului 2011 la Mănăstirea Putna. I-am rugat să ne împărtăşească puţin din călătoria lor duhovnicească.

M-am născut într-o familie numeroasă de penticostali. Părinţii mei sunt foarte râvnitori şi de nezdruncinat în credinţa lor. Însă eu dintotdeauna am simţit că ceva nu este în regulă cu credinţa aceasta. Acest sentiment a evoluat până când în urmă cu doi ani s-a umplut paharul. Mă aflam la Viena şi mi-am zis că nu mai calc în veci la ei. Am simţit aşa, pur şi simplu, o presiune încât am zis că dacă mai merg mă autodistrug. Uitându-mă în urmă îmi dau seama că Dumnezeu a pregătit calea pentru ca eu şi soţia mea să ajungem la Ortodoxie.

Copilăria
Eu am fost făcut pionier la Putna când eram în clasa a doua. Apoi, ca să vedeţi ce important este, după 1990 s-a introdus religia în şcoală. Şi cum pe atunci nu aveam posibilităţi de a chiuli de la oră ca acum, chiar dacă nu eram obligaţi să rămânem la ora de religie ortodoxă – noi făceam sâmbătă religia noastră –, rămâneam de plictiseală. Pe atunci venea preotul la oră, câteodată însoţit şi de preoteasă. Noi sectarii, deşi eram în minoritate, râdeam de colegi: „Uite, mă, ce fraieri sunt ăştia…”, mai ales că noi eram mai buni la muzică. Dar, de exemplu, Sfinte Dumnezeule de acolo îl ştiu. Îmi dau seama că acele ore de religie au avut efectul lor asupra mea, efect care a rămas în timp.

Mama mea este din Bucovina. Am şi un unchi care este mare pastor acolo. Mi-aduc aminte cum, copii fiind, mai mergeam în vizită pe la el pe acasă. Ei bine, eu am simţit de mic pe cel rău – pe diavol – în casa lui. Şi fraţii mei, care au rămas penticostali, spuneau că l-au văzut acolo pe cel rău. Acum nu-mi dau seama cum l-or fi văzut ei, cert este că noi am simţit puteri malefice în acea casă.

Stăruinţa

În credinţa penticostală, de îndată ce te-ai maturizat în credinţă – părinţii decid acest moment – trebuie să „stărui” ca să primeşti Duhul Sfânt (cf. Lc. 11, 9-13). „Primirea Duhului Sfânt” este echivalentă la ei cu primirea „darului vorbirii în limbi” – glosolalia. Aceasta se întâmplă în grupuri speciale, numite stăruinţe – întâlniri de stăruinţă pentru primirea Duhului Sfânt, care se ţin în special iarna, la care sunt prezenţi tinerii care „stăruie” şi persoane „experimentate”, care au primit deja „darul” şi care îi ajută pe începători să-l primească la rândul lor.

Eu m-am dus obligat fiind de părinţi. Când am mers pentru prima dată la stăruinţă, aveam 16-17 ani, am venit acasă după jumătate de oră. N-am reuşit să stau. Era ceva de speriat. Ei spun că acolo nu trebuie să vină un om din „lume”, pentru că nu înţelege „lucrarea Duhului Sfânt”, că acolo sunt „taine”, este „mâncarea cea tare” care nu se potriveşte pentru oricine (cf. 1 Cor. 3, 2; 14, 2).

Era o gălăgie… Fiecare urla, ţipa… ! Acolo trebuie să te rogi, să strigi foarte tare – toţi răguşesc după experienţa asta –, să repeţi anumite cuvinte încontinuu, pe care ţi le şoptesc ei la ureche – de exemplu: „botez, botez, botez…” În acea gălăgie, în acea atmosferă, la un moment dat pare că se ajunge la rezultatul dorit, adică la glosolalie – care este de fapt o bolboroseală, o încurcătură de sunete, în care se repetă anumite silabe, pe care nici tu nu le înţelegi. Ei le numesc limbi îngereşti, limbi pe care oamenii nu pot să le înţeleagă. Unii chiar cred cu sinceritate în fenomenul acesta.

Se întâmplă că unii mai şi tremură în timpul ăsta, spun ei, din cauza „prezenţei Duhului Sfânt”.
Mama m-a certat că de ce am plecat, că o fac de ruşine: „Ce o să zică fraţii?” „Trebuie să stăruieşti, să ai Duhul Sfânt!” „Ai rămas nebotezat, fără Duhul Sfânt? Nu eşti mântuit!” Până la urmă am prins „şmecheria” şi am zis şi eu câteva cuvinte acolo, ca să scap de ei.

Nemulţumiri

Este o mare diversitate de practici şi chiar de doctrină în cadrul cultului penticostal. Penticostalii mai spun: „Uite, ortodocşii vin la biserică şi stau supăraţi. Noi aici ne bucurăm, avem bucurii duhovniceşti, sărim în sus”. Dar la o adunare bate mai tare toba, la alta nu este voie să cânte toba, în schimb pastorul urlă mai tare pentru că zice că este în extaz, că vorbeşte în limbi; sunt adunări în care se cântă cu instrumente, unde se sare ca la concert, în ideea mai modernă de manifestare a bucuriei prezenţei Duhului Sfânt. Penticostalii tradiţionalişti, cum sunt cei din Bucovina, îi critică pe cei moderni pentru muzica pe care o folosesc şi pentru atmosfera de concert din cadrul slujbelor. Iar cei moderni spun despre cei tradiţionalişti că sunt înguşti.

De multe ori se contrazic între ei, mai ales la oraşe: Adunarea nr. 1 zice într-un fel, Adunarea nr. 2 altfel; unii spun că este bine aşa, ceilalţi că nu-i bine aşa… Şi atunci nu mai înţelegi nimic.

Pe mine cel mai mult m-a deranjat lipsa de dragoste de la ei, deşi nu numai la ei este această lipsă. Însă în cadrul cultului penticostal ţi se dă foarte mult în cap. Vedeţi, Biserica Ortodoxă are dragoste, îţi dă multe şanse. Ei nu au asta. Dacă ai greşit cu ceva sau nu ai primit „Duhul Sfânt” te duci direct în iad. Din adolescenţă începi să vezi că ceva nu e în regulă, că nu ne comportăm firesc. Se vede că suntem foarte încordaţi; pentru că ţi se spune întruna: „Aia nu ai voie, cealaltă nu ai voie…” Şi am crescut cu încordarea aceasta.
În general există multă nemulţumire printre credincioşii penticostali. Însă puţini sunt dispuşi să facă pasul și să se desprindă. Majoritatea se complac.

Facultatea

Dumnezeu a rânduit ca eu să fac facultatea la Oradea. Am locuit acolo o perioadă de 8 ani, răstimp în care m-am împrietenit cu tot felul de oameni, printre care şi ortodocşi şi catolici.

Dintre toţi, pentru mine cel mai mult a contat întâlnirea cu un regizor, originar din Bucovina, ortodox, pictor de icoane. Era tăios, îţi spunea verde-n faţă ce avea de spus. El tot mă făcea sectar, tot îmi zicea: ,,Măi, te autodistrugi!” Eu nu prea credeam şi încercam să nu-l bag în seamă. În schimb era foarte generos, dădea şi cămaşa de pe el, dacă era nevoie. Ne invita la el pe toţi colaboratorii, ne punea la masă, vorbeam. Cu felul lui de a fi mi-a stârnit oarecum dorinţa de a găsi frumuseţea Ortodoxiei. Deja eram atras să citesc despre ea. La un moment dat mi-a zis: „Dacă vrei, poţi să vii cu mine la biserică”. Şi am fost o dată sau de două ori. Mi-a venit greu, nu-mi plăcea la început.

El era documentat. Şi mai găsea despre penticostali, că nu ştia înainte să ne întâlnească pe noi, şi ne zicea: „Uite, măi, ce zice de penticostali, de baptişti, uite cine sunteţi voi, uite cum aţi apărut…”

Eu am studiat muzica şi având şi ceva talent, m-am ocupat de departamentul muzical din cadrul adunării. Am mai imprimat cântece şi eram invitat să fac turnee. În felul acesta am ajuns să cunosc situaţia adunărilor din ţară, cu multe lucruri ascunse la prima vedere. Însă faptul că depindeam material de ei m-a făcut să mă şi desprind foarte greu, altfel cred că aş fi făcut-o mai demult.

Viena

Eu deja căutam de unul singur să citesc încet, încet despre Ortodoxie. Îi spuneam soţiei: „Eu nu m-aş mai duce la nici o biserică. Dacă vrei, eu m-aş duce mai degrabă la ortodocşi.” Soţia, mai ales, nu era obişnuită mai deloc. Eu deja mă obişnuisem un pic, spre mirarea prietenilor mei protestanţi care mă ştiau mai modern, mai rocker, mai liber: „Cum poţi tu să te conformezi acolo?”

La un moment dat, am avut posibilitatea să-mi iau un an concediu fără plată. Era în anul 2010. Şi am decis să mergem la Viena, eu având şi câţiva fraţi acolo. La Viena am avut timp mai mult ca să citim, să cugetăm, să căutăm.

Primele slujbe ortodoxe la care am mers regulat au fost la biserica rusă din Viena. Mă gândeam ce va spune soţia. Ei însă i-a plăcut din prima. Ne-au impresionat muzica, seriozitatea, somptuozitatea slujbelor, cu toate că nu înţelegeam nici un cuvânt. Se slujea în rusă şi puţin în germană. Însă nu era nevoie de cuvinte pentru a simţi puterea care emana din rugăciuni şi cântări.

Putna
La Viena am început să citim mai multe materiale despre Ortodoxie pe internet. Foarte mult ne-au ajutat cuvintele Părintelui Arsenie Papacioc, apoi Filocalia, mărturiile altor convertiţi, conferinţele, filmele ortodoxe Ţarul, Ostrov. Pe rând, unul din noi citea cu voce tare iar celălalt asculta.

Tot de pe internet am aflat ce trebuie să facem ca să devenim ortodocşi. Am fost sfătuiţi să ne botezăm la o mănăstire de călugări. Am scris la Putna, pentru că despre ea ştiam mai multe încă de copil, şi părinţii ne-au răspuns. Apoi la sfârşitul lui august 2011 am venit şi toate au decurs de la sine: spovedania, naşii, botezul, cununia…

Spovedania a fost foarte interesantă pentru noi. Şi la penticostali se mai practică mărturisirea, către pastor sau altă persoană mai cu experienţă. Dar foarte rar. A fost cazul cu mine când nu primeam Duhul Sfânt la stăruinţă: „De-aia n-ai primit, că nu te-ai mărturisit. Ia să te mărturiseşti!” Problema este că nu este confidenţial. Imediat află părinţii. Şi soţia mea simţea din adolescenţă nevoia să se mărturisească. Ea tot timpul zicea că-i spune lui Dumnezeu, dar îşi dorea să-i spună şi unui pământean mărturisirea.

Am simţit o uşurare, o eliberare. Eram încordaţi, împovăraţi, cu o presiune pe noi care a dispărut după ce ne-am spovedit. Apoi însăşi viaţa noastră familială s-a îmbunătăţit, s-au vindecat nişte răni.

Simţim foarte multă binecuvântare. La început, de atâta bucurie şi acea linişte căzusem într-o lene, parcă mă desfătam aşa, prea tare, şi mi-am zis: „Stai, măi, că de fapt trebuie să faci mai mult acum!” Ne-am întors acasă cu o mare bucurie, bucurie care nu se poate descrie în cuvinte. În plus s-a schimbat atitudinea noastră faţă de oameni, felul cum vedeam oamenii. Eram parcă normali acum.

Noi, când am venit la Biserica Ortodoxă ne-am simţit acasă, asta deşi ne-am născut în familii de penticostali. Când mergeam acolo simţeam că nu aparţin acelei comunităţi, că n-am ce căuta acolo, simţeam că nu am legătură cu ei. Pe când aici, ne-am simţit acasă. Am găsit ce căutam. Rugăm pe bunul Dumnezeu să ne păstreze setea aceasta.

Am luat de la Putna „ceva” ce nu putem defini. După aceea au mai venit luptele, dar acel „ceva” a rămas, şi amintirea acelor momente nu ni se poate şterge. Când văd cât de mult pierd, de câte se lipsesc cei care nu vor să cunoască adevărul, ce putere au rugăciunile ortodoxe, ce mesaj, cât har, îmi vine în minte rugăciunea Sfântului Siluan Athonitul: „Milostive Doamne, dăruieşte tuturor popoarelor pământului să Te cunoască pe Tine, prin Duhul Tău Cel Sfânt.” Amin.

(Articol preluat de pe http://putna.ro/revista2012/articol19)

Detalii generale despre CULTUL PENTICOSTAL

Despre CULTUL PENTICOSTAL

 Originea cultului penticostal

Numele de „penticostali” vine de la cuvantul Pentecosta (Cincizecime), sustinand ca ei sunt botezati cu Duh Sfant si cu foc, daruri primite de catre Apostoli la Cincizecime sau laPogorarea Duhului Sfant.

In 1901 Carol Parham, pastor baptist din Kansas sustine ca asupra sa si a unui grup de 13 persoane s-a pogorat Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in limbi.

Punctele doctrinare importante din Marturisirea de credinta a Cultului penticostal

Ritualuri: ungerea cu untdelemn a bolnavilor, consacrarea pastorilor si a caselor de rugaciune, prin punerea mainilor.

Duhul Sfant este loctiitorul lui Hristos pe pamant, coborandu-Se din cer, de la Tatal, in ziua Cincizecimii.

Ingerii sunt fapturi duhovnicesti create de Dumnezeu, fara pacat, si puse in slujba Sa.

Botezul sau ceremonia filiala este oficiat de pastor si are dublu aspect cu multiple efecte:

a) Botezul in apa este poruncit de Hristos. Acest botez il oficiaza pastorii pentru cei care accepta „credinta” noua. El este un simbol al mortii fara de pacat si al invierii la o viata noua. Oricine crede in Hristos, potrivit Evangheliei, urmeaza a fi botezat in apa, in numele Tatalui, al Fiului si alDuhului Sfant. Botezul in apa se poate accepta inainte si dupa primirea botezului cu Duhul Sfant. El se oficiaza prin scufundare in apa o singura data, iar in cazul cand prima data nu s-a oficiat dupa Cuvantul lui Dumnezeu, se poate administra a doua oara sau chiar de mai multe ori.

Copiii adeptilor se boteaza la varsta cand acestia pot sa inteleaga singuri ca Hristos este Mantuitorul lor personal. Ei sunt totusi admisi la casa de rugaciuni spre a fi binecuvantati.

b) Botezul Duhului Sfant este imbracarea celor nascuti din nou cu putere de sus, pentru ca ei sa poata rezista ispitelor si incercarilor, pe de o parte, iar pe de alta parte, sa poata marturisi Evanghelia prin puterea lui Dumnezeu.

Botezul cu Duhul Sfant se poate primi atat prin punerea mainilor, cat si fara aceasta practica, atat inainte de botezul in apa, cat si dupa primirea lui. Acest „botez” ofera puterea darurilor.

Cina Domnului este al doilea asezamant, dupa penticostali, ca forma exterioara, in Biserica Iui Dumnezeu. Cina Domnului se oficiaza cu paine nedospita (azima) si rodul vitei, nefermentat.

Cina Domnului se savarseste ori de cate ori este posibil, fara deosebire de zi sau data.

Alte practici si ceremonii:

Curatirea sau spalarea picioarelor unul altuia (Matei XXVI, 28; I Corinteni XI, 23-29;Ioan XIII, 13-17), un obicei pe care unii pastori il leaga de ceremonia Cinei, altii il separa.

Casatoria – Cuvantul lui Dumnezeu opreste legarea in casatorie a unui credincios cu un necredincios (adica nepenticostal).

Se poate dezlega casatoria cand cealalta parte a cazut in adulter dovedit. Recasatorirea este permisa de Cuvantul lui Dumnezeu si atunci cand unul din cei doi a incetat din viata.

Darurile Duhului in Comunitatile penticostale

Acestea sunt in „numar” de noua si le imparte Duhul cui voieste. Darurile duhovnicesti ajuta propovaduirea Evangheliei depline. Nu toti credinciosii poseda astfel de daruri, insa toti adeptii sunt indemnati a le ravni si a umbla pe calea cea mai aleasa a dragostei;

Darul feluritelor limbi – Prin „darul feluritelor limbi se intelege vorbirea supranaturala prin care adeptul pocait, „inzestrat” cu acest dar, vorbeste intr-o limba pe care niciodata n-a invatat-o; ea este o vorbire a Duhului Sfant, care utilizeaza organele vorbirii pentru reproducerea ei; e o minune a vorbirii si o descoperire personala a lui Dumnezeu pentru fiecare crestin penticostal. Exprimarea vine din chemarea lui ca urmare a botezului cu Duhul Sfant. El simte prezenta puterii lui Dumnezeu, ca efectul unui „curent electric”, insotit insa de o bucurie dulce care ii inunda intreaga fiinta. Aceasta stare de inaltare sufleteasca provoaca inviata credinciosului nostru (penticostal) schimbari morale profunde. Darul vorbirii in diferite limbi se manifesta prin intermediul duhului nostru, care intrebuinteaza organele vocale pentru exprimare. Exprimarea se poate face fie intr-o limba omeneasca, cunoscuta de cineva dintre ascultatori, fie necunoscuta. Ea poate fi si o limba necunoscuta pe pamant (o limba care astazi nu se mai vorbeste); mai poate fi si o limba „ingereasca”.

Dizidente

1. In anul 1929, in cadrul „Bisericii lui Dumnezeu apostolice” care functiona la Arad, ca asociatie religioasa condusa de Gheorghe Bradin, s-a constituit o dizidenta, noua grupare intitulandu-se: Crestinii botezati cu Duhul Sfant. Apoi a avut sediul la Bucuresti si era condusa de Sodoy Alexandru (venit din Ungaria), Isbasa Alexandru (Lugoj), Bodor Eugen si G. Cojocarii, din Bucuresti.

2. In scurta vreme, din ramura de la Arad s-a desprins o noua fractiune, care s-a intitulat: Ucenicii Domnului lisus Hristos si era condusa de Ioan Popa din Sebis (Arad) si Ioan Crisan.

3. Biserica Apostolica de Ziua a 7-a sau „Penticostalii de Ziua a Saptea”.  Gruparea a aparut in satul Valea Florilor din comuna Ploscos (judetul Cluj). Dizidenta porneste de la premisa ca in cadrul cultului nu se respecta unele practici si sarbatori prevazute in Vechiul Testament si nu se pastreaza regimul alimentar prescris acolo.

Revenind de pe front, unde a trecut prin mai multe incercari care i-au „intarit credinta”, dupa anul 1950, Ioan Boer, initiatorul gruparii, a luat legatura cu alte elemente dizidente din judetele Cluj, Hunedoara, Maramures, Suceava, Caras-Severin, Arad etc, in vederea largirii gruparii dizidente si pentru intocmirea unor memorii in scopul obtinerii recunoasterii lor drept cult.

Cum insa gruparea respectiva nu avea nimic comun cu notiunea de cult, nu se putea pune problema recunoasterii acestor calitati, neintrunind nici una din conditiile necesare: existenta unei credinte unitar-marturisite in mod statornic si public de un numar suficient de adepti, cat si exteriorizarea acestei credinte printr-un ansamblu de practici constituite intr-un ritual unitar si stabil.

Dupa anul 1958, gruparea a incercat sa se incadreze in Cultul penticostal, cu conditia ca membrilor ei sa li se permita continuarea practicilor proprii. Ulterior, a incercat, fara succes, sa fuzioneze si cu Cultul advetist de ziua a saptea, in aceleasi conditii.

4. Biserica lui Dumnezeu cea Apostolica botezata cu Duhul Sfant (Universalistii).  Miscarea a aparut si s-a dezvoltat in ultimii 25 de ani. in prezent, numarul adeptilor nu se cunoaste. Fondatorul miscarii este Victor Chirila din Arad.

Membrii gruparii exclud sub orice fel de forma contactul cu statul.

5. Gruparea „al 13-lea Apostol” sau „Penticostalii negri”.

Gruparea a aparut in anii ’70 si are aderenti in judetele Timis, Arad, Bihor, Hunedoara, Caras-Severin etc.

Printre practicile acestor adepti retinem: intensificarea „vorbirii in limbi” si facerea de proorociri, sustinand ca au „glasul Domnului”; sub influenta Duhului Sfant, fiecare membru face noi „descoperiri” pentru ceilalti.

6. In cadrul cultului penticostal se manifesta si alte curente dizidente care, pe plan local, au luat diferite denumiri, cum ar fi: a) Crestinii liberi; b) Misiunea populara libera, cu aderenti in orasul Cugir (jud. Alba), (la specific, gruparea insista pentru necesitatea celui de al doilea botez pentru toti cei ce cred (penticostali); admit ca fiinta suprema doar pe Dumnezeu si tagaduiesc rolul lui Iisus si al Duhului Sfant; propaga ideea unirii tuturor credinciosilor crestini intr-o singura adunare (penticostala) pentru a capata forta si traire.

7. Credinta Nouapostolica sau Biserica Nouapostolica Internationala. Secta a aparut inainte de „constituirea” penticostalilor clasici (dupa 1913).

Patrunderea si dezvoltarea in Romania

Acest cult isi are originea in America la inceputul secolului al XX-lea.

In Romania penticostalii au patruns prin Pavel Bur din Arad plecat in SUA, inainte de 1910. Revenit in tara „convertit” si cu sprijinul unor maghiari instariti, da „nastere” acestiu cult in Banat si Transilvania.

Ion Bododea, pescar din Brailita, fost pastor baptist, paraseste „credinta” veche pentru „gustul” vorbirii in limbi.

Pe seama lui Pavel Budeanu se pune si traducerea in limba romana a „marturisirii” de credinta penticostala: Declararea fundamentului adevarat al Bisericii lui Dumnezeu.

In Romania se poate considera deschisa prima casa de adunare penticostala, cea din casa sotilor Bradin, la 10 septembrie 1922. In 1923, s-a organizat a doua adunare in comuna Cuvin. Siguranta statului de atunci, afland de existenta acestei secte, a interzis-o.

La 29 ianuarie 1925, Ministerul Cultelor si Artelor, prin Decizia 5734, a inclus in randul sectelor interzise si pe aderentii penticostali. Aceasta decizie, fiind publicata in ziare, opinia publica a fost interesata sa cunoasca natura si credinta acestei secte. Luand adresa din decizie, prin scrisori si vizite personale, fratele Gh. Bradin a fost solicitat sa dea unele lamuriri. Multi sectanti desprinsi din cultele neoprotestante ale vremii sau nemultumiti de pastorii lor s-au unit cu penticostalii.

O data cu schimbarea climatului politic din tara noastra, la 23 August 1944, penticostalii au iesit din ilegalitate, comunistii i-a declarat pe penticostali egali cu Biserica Ortodoxa Romana.

La 20 mai 1945, in orasul Arad, a avut loc o conferinta foarte restransa, in cadrul careia s-a discutat reorganizarea Asociatiei religioase penticostale si reeditarea unei reviste intitulate „Vestitorul Evangheliei”. Gheorghe Bradin a fost in fruntea acestei organizatii, ca presedinte.

La 14 noiembrie 1950, prin Decretul nr. 1203, s-a primit recunoasterea juridica sub titulatura: Cultul Penticostal sau „Biserica lui Dumnezeu Apostolica”.

Structura organizatorica a bisericii penticostale din Romania

Cultul penticostal din Romania este alcatuit din adunari, comunitati si uniuni, incercandu-se uniformizarea. Se incearca un model de organizare local. Cultul are in frunte un presedinte al Comitetului Bisericesc Penticostal, de fapt seful cultului.

(Aceste informaţii au fost preluate de pe CreştinOrtodox.ro)